Descriere
„Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tînăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai săi, ca să-și întemeieze viața și ca să tragă zid de vitejie în jurul țerii sale de moștenire. De atunci toate drumurile spre hotarele dușmane fusese bătute de copitele cailor oștirii sale. Dar peste sabia lui minunată apăsa o mînă sigură, stăpînită de un gînd cuminte. I-a fost totdeauna milă de sîngele oamenilor vărsat în zădar.
A adus cu dînsul rînduiala și buna cîrmuire. Oastea aceia ale cărei steaguri îi fluturau de-asupra sicriului, el o închega-se, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă tot-deauna. Boierilor acelora ce-l întovărășiau înnainte de a-și lua hotărîtorul rămas bun, el li statornicise chemările și drep-turile. Secerînd buruiana roșie a vremilor de restriște și nele-giuire, el curățise țerîna ce băuse sîngele nevinovat, — co-borînd în ea sfinte temelii de biserică. Vlădicilor ce se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul său, el li pusese mitra pe cap, după ce știuse că se cuvine s’o poarte.”



Recenzii
Nu există recenzii până acum.