
Un manuscris secret care poate răsturna Biserica, dar care în schimb mai omoară câte un individ pe ici pe acolo. Organizații secrete, dar și ordine călugărești care se luptă pentru a-l obține. Un subiect nu chiar nou. Tonul e de relatare istorică, uneori rupând întregi segmente narative și comprimându-le în câteva rânduri neutre. Ceea ce nu ar fi chiar rău dacă ar fi o alternanță stilistică. Primele capitole sunt pline de o ironie care frizează uneori parodicul și grotescul. Aș fi vrut ca autorul să continue pe acest ton. Astfel ar fi echilibrat stilul tern de relatare. Câteva personaje interesante, cum ar fi profesorul Vossius, cât pe ce să se sinucidă și distrugând un tablou de Leonardo din pricina trăirilor culturale (completate desigur și cu câteva „descoperiri” pe măsură). N-ar fi stricat mai multe detalii din tinerețea lui, când găsise un exemplar din Divina Comedie care i-a marcat destinul.