Calea cu ochi de argint

Cartea spune povestea devenirii de sine a două personaje care se reunesc în iubire. Personajele – un el – cu trăiri și practici mistice (așa numiții ”călugări albi”, oameni care în mijlocul ”obștei” trăiesc, cumva, duhovnicește) și o ea – cu înclinații așișderea doar că le descoperă pe parcurs. Până să se întâlnească, el era convins că drumul lui duce spre o asceză a spiritului și a trupului, ea – își trăiește zi după zi intuind, căutând sensurile profunde ale vieții, incapabilă să le vadă, de una singură. Din momentul în care se întâlnesc începe o transformare interioară a fiecăruia din care nu lipsesc îndoielile de sine (cunoașterea?, la ce bun?), temerile, tentațiile, pendulările și într-un final contopirea într-unul sigur. Rezumatul cărții se regăsește în povestea din prefață (sau În loc de prefață). Sokhushinbutsu era un ritual japonez de automumificare (interzis începând cu sec XIX) pe care îl practicau unii călugări budiști având credința că în acest fel vor ajunge la țelul ultim- iluminarea deplină și contopirea prin iubire cu întreaga fire. Cei doi prieteni (atât de apropiați încât își spuneau ”gemeni”), călugări, pornesc împreună pe acest drum. Doar că, unul dintre ei cunoaște o Ea, iubirea și, aparent, renunță la ritual. Doar aparent pentru că va cunoaște scopul ultim – moartea de sine, contopirea într-unul singur și iluminarea prin iubire. O poveste atemporală despre iubire și creștere interioară, în care lucrurile fundamentale sunt spuse prin multe alte povești întrepătrunse. Un fel de ”roman a tiroir” spus în metafore ale terapiei eriksoniene.