Ursul cu inima ruginită (ebook)

20,00 lei

O minunată poveste, plină de umor, ironie și neprevăzut, despre destinul aventuros și zbuciumat al unui urs rebel. Inimă-de-Oțel, pentru că așa își numește autorul personajul pitoresc, este un urs atipic, iubitor de pericole extreme, pe care adoră să le și provoace, de întreceri tensionate cu ai săi confrați, de confruntări, pe viață și pe moarte, mai ales cu lumea oamenilor, din care desigur să iasă mereu învingător, etalându-și măiestria de a păcăli și a fenta.

Sub semnul aventurilor riscante, „la limită” îi stă întreaga adolescență și tinerețe. Nimic nu pare să-l sperie sau să-i stea în cale, nici măcar gloanțele izvorâte din puștile „neîmblăniților” sătui de incursiunile sale zgomotoase  pe tărâmul  lor. Inimă-de-Oțel se crede un erou invincibil în ale cărui vene curge din plin adrenalina.

Dependența de aventurosul care-i pune viața în pericol îi va aduce însă, în cele din urmă, necazuri și ruptura de familie, familie sătulă să tot îl tempereze și să-l tolereze. Se retrage într-un bârlog din pădurea bântuită de un virus nimicitor, încercând să-și continue viața pe cont propriu, în același stil rebel, neținând cont de reguli constrângătoare. Aventurile continuă, în același ritm galopant, acesta devenind garda de corp a lui Liki, o cochetă șopârluță cântăreață. Chiar își întemeiază și o familie, văzând în fiul său un viitor „urs războinic”. În acest spirit îl și educă.

Însă visul lui Inimă-de-Oțel (mai târziu, ruginită) pare să nu dea roadele așteptate, ba chiar provoacă o tragedie. Care? Lăsăm cititorul să descopere. Tehnicile narative inspirate folosite de autor, conturarea plastică, detaliată, nuanțată, atât a personajului principal cât și a celor secundare, captivează neîntrerupt atenția, creând un univers de poveste extrem de tentant de explorat.

Descriere

Autor: Lucian Zup

Domeniu: literatură română contemporană, roman

Număr pagini: 96

pdf: ISBN 978-606-9722-43-5

Tip ediție: electronică

Format: 160×110

An apariție: 2020

Seria: Pădurea noastră

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ursul cu inima ruginită (ebook)”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TOP