
Jon se ascunde într-un colț izolat din Norvegia. Se teme pentru viața lui, având în vedere că îl trădase pe celebrul cap de interlopi, Pescarul. Ce greșeală gravă a comis? Nu ceva ieșit din comun: doar a ezitat să ucidă un traficant minor care nu-și achitase datoriile față de Pescar.
Ajungând în acest teritoriu izolat de Norvegia (nu știam că există unele zone care se aseamănă cu cele despre pustiurile din filmele americane), desigur Jon e pregătit pentru o relație amoroasă, cât și pentru a se împrieteni cu fiul femeii iubite. Oricum cele două merg mereu împreună. Pescarul trimite asasini să rezolve problema. Oare va scăpa? Aici nu-s prea multe posibilități din punct de vedere narativ. Nu trebuie să-ți mai spun răspunsul.
Totuși, un roman foarte atmosferic, în care simți cum soarele topește carnea personajelor sau a cititorului. Pace, scurgere lentă a timpului, natură. Integrarea într-o minoritate comunitară, sami (da, cei care de obicei sunt confundați cu îngrijitorii renilor lui moș Crăciun) – autorul fructifică diferențele între concepțiile acestora și ale oamenilor din Oslo. Comunitățile izolate au un soi de exotism care te farmecă. Religia limitată la secta comunității – iarăși un efect claustrofobic.
Un roman mai degrabă pictural, decât de acțiune, magistral închegat, însă dispărându-i tensiunea la un moment dat.