Flăcările iadului – PRESTON, DOUGLAS & CHILD, LINCOLN

Cunoscuți din alte titluri ale seriei, agentul special Pendergast și fostul ofițer de poliție Vincent D’Agosta investighează, conform tiparului deja consacrat al seriei, crime mai puțin obișnuite. De această dată e vorba de cazuri de combustie spontană, marcate de o urmă de copită (care aduce cu a diavolului dacă ar exista și ar fi dotat cu astfel de podoabe), simboluri religioase topite și carbonizate, elemente de ritualuri sataniste, miros de pucioasă, toate acestea precedate de un prolog care sugerează o atmosferă înspăimântător de religioasă. Pe deasupra, un savant „demonstrează” existența unui plan de distrugere matematică a orașelor corupte (cu calcule făcute încă de la Sodoma și Gomora), iar un predicator schizofrenic devine mesia unei mulțimi numeroase, cu pronunțate acte de fanatism religios.

Cititorul (adică și eu) e indus inițial într-o interpretare greșită. Concluzia: nu trebuie să-ți lași imaginația să-ți zburde înaintea desfășurării textuale. În ciuda atmosferei religioase, nu are loc nicio luptă între Dumnezeu și Satana sau măcar câțiva aleși și Satana, iar lucrurile nu se îndreaptă într-o direcție a supranaturalului. Din contra, faptele cu aparență misterios satanistă își capătă treptat explicații raționale și aflăm că totul nu e decât o mascare a recuperării unei vioare Stradivarius pierdute. În ciuda dezamăgirii că nu-l întâlnești și pe diavol în blană, coarne și copită (sau mai curând să-l întâlnească câteva din personajele romanului, eventual toate), autorii, oameni de cultură, îți satisfac exigențele prin diverse istorii și referințe culturale. Acesta e un plan spumos, opozabil, dar și comunicând cu cel al imaginației supranaturale și superstiției. Un al treilea palier (ca să nu fie bidimensional) se construiește pe tipul de critică socială practicat de autori: diverse interese din lumea poliției, a ziarelor sau a politicii care influențează cursul anchetei, în jocul dintre aflarea unui adevăr și disimulare.