PRESTON, DOUGLAS & CHILD, LINCOLN – Relicva

În literatura polițistă există investigatori individualiști sau investigatori care lucrează în echipă. Printre cele câteva meserii pe care le-am practicat de-a lungul vremii nu s-a numărat și cea de polițist. Totuși simțul comun îmi zice munca în echipă e mai apropiată de practica din realitate. În fond, elucidarea misterului unei crime comportă multiple aspecte ce nu pot fi abordate pe cont propriu. Ca personaj de roman în schimb, mult mai fascinant e un detectiv individualist, care mai are și obiceiul de a trânti la pământ cu normele sociale, în căutarea adevărului sau a dreptății. Și cum are de-a face cam cu toată lumea, deține calități aproape supranaturale, devine un fel de supererou. Altfel nu prea poate să rezolve cazul la câte false indicii îi dă autorul, vorba lui Roland Barthes. Ar fi în situația cititorului: la fiecare nod al poveștii ar genera ipoteze logice care ar fi apoi invalidate de un nou indiciu ivit, deci de un scenariu la fel de logic precum cel anterior.

În Relicva nu sunt atât de multe ramificații ale firului narativ, cel puțin în ceea ce privește presărarea de indicii. Nu există un cerc de suspecți, fiecare cu posibilitatea de a deveni vedetă a anchetei. Aici autorii creează misterul în principal în jurul naturii ucigașului. În Muzeul de Istorie Naturală din New York se refugiază o creatură care aduce cu o șopârlă veche de câteva milioane de ani care adoră să mănânce creiere. Romanul conține elemente s.f. și horror, am uitat să menționez.

Pentru a o descoperi și a o înfrunta, e nevoie desigur de un investigator înzestrat cu calități aparte: nu doar clasica de acum intuiție de detectiv (care e necesară în general și pentru a rezolva misterul crimei comise asupra vecinei de bloc), ci și cunoștințe și aptitudini tehnice și culturale sau de coordonare a departamentelor tehnice încât creatura să fie identificată din orice punct de vedere, de la cel fizic, până la cel biologic sau istoric. Nu este lipsit de capacități extrasenzoriale. Agentul FBI Pendergast (sosit la locul crimei nu pentru că i-au cerut șefii, ci de dragul misterului) are și o înfățișare mai ciudată: costum negru, piele palidă, ca un cioclu. Nu se confruntă numai cu monstrul, ci și cu autoritățile corupte. Suspansul este bine întreținut de cei doi autori. Fiorii de groază se amestecă cu stimularea minții prin datele științifice prezentate (sau mi s-au părut că sunt științifice deoarece nu sunt om de știință) și cu critica sistemului social, ca în romanele secolului al XIX-lea.